Terapia Șamanică cu Iulia a fost o experiență deosebită și nemaintalnită în alte terapii

Cum am ajuns îmi dau seama am nevoie de așa ceva? Terminasem un curs de 30 de zile de vindecarea pântecului, tot cu Iulia, care am decis îl urmez pentru în anul 2012 prima mea fetiță a murit la 3 zile de viață. Deși a trecut mulți ani de atunci și am făcut multe eliberări pe acest subiect, simțeam tot mai este ceva. În timpul cursului am descoperit erau mult mai multe de vindecat decât ceea ce eu îmi propusesem. Cu toate astea la sfârșitul cursului simțeam mai este nevoie de ceva, ceva mai profund, subtil, care nu îl cauți cu mintea. Așa , am decis fac o terapie șamanică. Ce îmi place la această terapie este doar stai, vorbeșți ce “dureri” ai, apoi alegi o piatră și terapeutul face restul.

La sfârșitul terapiei, terapeutul îți zice niște explicații legat de subiectul pe care se lucrează și câteva întrebări legat de starea care o ai după terapie. Acea stare este un dar care îl primești, este cel mai minunat lucru care îl primești în această terapie. Este o stare benefică pt tine în acea perioada, care te ajută la maxim. Este foarte intensă și potrivită pt exact ce ai nevoie. Apoi timp de 30 de zile cultivi acea stare în fiecare zi, ceea ce e minunat.

În nici o altă terapie nu am mai întâlnit această parte, care mi se pare face diferența. Pe lângă asta mai este și sentimentul de eliberare, pot folosi expresia “parcă ti-a luat cu mâna ce aveai”, pt fix așa se simte. Subiectul meu era legat de pântec și simțeam mai ușoară în acea zona, mai deschisă, mai eliberată. Am făcut diferența în viață mea intimă.

Recomand cu încredere o asemenea terapie, pt este unică și cu foarte multe beneficii.

profile-pic
Delia Alhamo

Recunosc că am început prima ședința fiind sceptică deși eram familiarizată cu tehnicile spirituale....

Când eram adolescență am pierdut o persoană dragă mie. 10 ani am suferit în urmă acelei pierderi, am încercat fel și fel de terapii eliberez de suferință, până într-o zi când am ales fac o terapie șamanică cu Iulia. Recunosc am început prima ședința fiind sceptică deși eram familiarizată cu tehnicile spirituale.... Nu m-am așteptat văd diferențe vizibile. Spre marea mea surprindere rezultatele aveau apară chiar în acea zi, ceea ce a fost uimitor. Am simțit cum o povară grea fusese eliberată din pieptul meu. simțeam pregătită experimentez bucuria.

Pe măsură ce făceam câte o ședință, căci după prima am simțit găsisem în sfârșit ceea ce căutăm de mult, am observat schimbări majore în relația de cuplu, apoi în relația mea cu tata, dispăruse frică ce mă urmărise o viață. Simțeam cum eliberez și cum înfloresc cu fiecare ședința.

Îți mulțumesc Iulia că ai participat la eliberarea mea de povara suferinței și împreună am pășit pe aleea bucuriei. Recomand cu căldură ședințele cu Iulia.

profile-pic
Anamaria Hanan

Am simțit cum mă reintregesc am plâns de bucurie

Dragă mea Iulia îți mulțumesc tare mult pentru ședința șamanică care am făcut-o împreună, parcă mi s-a luat o piatră de de piept în timp ce tu lucrai și eu continuăm să mă relaxez aveam impresia că sunt la ginecologie și cineva lucrează în mine, dar acele dureri nu au durat mult pt că mă simțeam legănată ușor și senzația era liniștitoare pe tot parcursul ședinței.

Când ai chemat acasă Vulturul am simțit cum mă reintregesc am plâns de bucurie, apoi Jaguarul, m-a cuprins un sentiment de putere, curaj. Mă simt foarte bine de atunci și fac în continuare harta mitică.

Mă bucur că te-am cunoscut și cu atât ușurință suflai în piatră durerile sufletești care au și dispărut. Mulțumesc cu recunoștință !!!

profile-pic
Aurica Boriceanu